Ca si ascultarea si empatia, asertivitatea este o aptitudine care poate fi dezvoltata. Conform unui studiu Bloom and Associates condus de Universitatea din Missouri s-a constatat ca 85% din participanti au experimentat schimbari favorabile in vietile lor ca rezultat al implicarii intr-un program de dezvoltare a asertivitatii.

Respectarea spatiului privat al unei persoane inseamna nu doar perceperea si respectarea distantei dintre tine si acea persoana, ci si o distantare emorionala adecvata. Neimplicarea in intimitatea unei persoane presupune de exemplu evitarea intrebarilor personale sau a oferirea de sfaturi nesolicitate. O atitudine foarte afectiva si protectoare poate indica lipsa de respect fata de celelalta persoana.

Asertivitatea iti sustine drepturile, iti protejaza spatiul personal si iti exprima punctul de vedere, nevoile si sentimentele intr-un mod potrivit din punct de vedere social, onest si direct. Persoanele asertive isi indeplinesc nevoile proprii fara a afecta nevoile celorlalti. Persoanele asertive cauta sa-si imbunatateasca relatiile cu celelalte persoane, sa mentina respectul reciproc si sa-si apere atat interesele sale cat si cele ale celor din jur. Comportamentul asertiv duce la multumire, control si stima de sine.

Exprimarea directa nu inseamna sa se spuna primul lucru care trece prin minte ci reprezinta o exprimam increzatoar si controlat, la timpul potrivit si corespunzator situatiei (inteligent emotional). Asertivitatea nu este o modalitate de manipulare sau de inducree in eroare a celorlaltii cu scopul de a obtine ceea ce ne dorim. Ea nu suprima drepturile sau demnitatea altei persoane. Asertivitatea presupune o anumita sensibilitate fata de persoanele din jur din considerentul ca si ele au aceleasi drepturi.

sursa: http://www.inteligenta-emotionala.ro/abilitati-ie/asertivitatea/

Autohipnoza este o tehnica folosita de pacienti pentru continuarea in mod independent a terapiei. Acesta poate intra intr-o stare hipnotica datorita propriilor sale sugestii. In viata noastra zilnica trecem prin diferite stari de constiinta autohipnotice, de concentrare intensa de meditatie, sau dimpotriva, de lipsa totala de atentie. Aceste stari au in comun o trecere spontana a atentiei noastre de la stimulii interni la cei externi sau invers. De obicei, nu consideram aceste stari ca fiid transa hipnotica, cu toate ca in asemenea situatii se pune problema despre asa ceva. Reveria diurna este considerata o forma de autohipnoza: o persoana este treaza, si poate parea prezenta si in contact cu ceilalti, dar in acelasi timp ea sa fie ancorata intr-o imagerie bogata, chiar utopica. Acelasi fenomen se produce in cazul numit „ hipnoza de autostrada ” in care conducem masina fara sa gandim la ce facem, sau mai bine zis pe pilot automat.

Aceasta disociere a constiintei este asociata experientei de tip hipnotic. Ea ne permite sa fim in locuri diferite in acelasi timp, fenomen numit “fenomen de ubicuitate”. Daca acesta se agraveaza, pacientul poate intra in zona patologicului si in acest caz se pune problema existentei tulburarilor disociative (tulburare de identitate disociativa sau fuga disociativa).

Numit in popor si (de la v. slav: Supasu = Mantuitorul), cade totdeauna in Joia saptamanii a sasea dupa Pasti, adica la 40 de zile dupa inviere, cand Domnul S-a inaltat la cer (vezi Marcu XVI, 19 ; Luca XXIV, 50 si Fapte I, 2-12). Este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine, despre care amintesc Constitutiile Apostolice. Cea mai veche mentiune despre aceasta sarbatoare o gasim la Eusebiu al Cezareei, in opera lui Despre sarbatoarea Pastilor, compusa spre 332, dar aci se arata ca inaltarea era sarbatorita pe atunci in Orient nu in ziua a 40-a dupa Pasti, ci in a 50-a (odata cu Rusaliile), cum atesta si alte marturii din sec. IV, ca Egeria. , praznuita la inceput odata cu , punea astfel pecetea finala perioadei pascale a ; era un fel de otpust al marii solemnitati liturgice a Rascumpararii. In sec. IV, Sf. Ioan Gura de Aur ne-a lasat o frumoasa predica la aceasta sarbatoare, pe care el o numeste “cinstita si mare”.

Inaltarea Domnului

Asemenea cuvantari (autentice) ne-au mai ramas, din aceeasi vreme, de la sfintii Atanasie al Alexandriei si Grigore de Nissa. Pe la 380-385, pelerina apuseana Egeria aminteste de festivitatile din ziua a patruzecea dupa Pasti ; la Ierusalim insa acestea aveau loc in biserica Nasterii din Betleem, iar sarbatoarea inaltarii era praznuita la Cincizecime, adica in aceeasi zi cu Pogorarea Sfantului Duh. Spre sfarsitul secolului IV sau inceputul secolului V, sarbatoarea inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh, caci pe vremea Fericitului Augustin (+ 430), serbarea ei in ziua a 40-a dupa Pasti era generalizata peste tot in lumea crestina, alaturi de sarbatoarea invierii si cea a Pogorarii Sfantului Duh, fiind totodata considerata de origine apostolica. In sec. VI, Sf. Roman Melodul compune Condacul si Icosul sarbatorii, iar imnografii din secolele urmatoare (Sf. Ioan Damaschinul si Sf. Iosif Imnograful) compun canoanele din slujba inaltarii.

O deosebita solemnitate a capatat aceasta sarbatoare mai ales de cand Sfanta imparateasa Elena, mama imparatului Constantin cel Mare, a ridicat pe muntele Eleonului sau al Maslinilor (de unde Mantuitorul S-a inaltat la cer) o vestita biserica (Eleona), in care inaltarea se praznuia cu mare fast si pompa, incepand de la miezul noptii, mai ales prin multimea luminilor aprinse ; azi biserica e in ruina, dar in ziua inaltarii se aduna inca acolo o multime de crestini, iar clerul diferitelor confesiuni savarseste Sfanta Liturghie pe altare portative. In unele parti, in aceeasi zi, crestinii se saluta cu formula “Hristos S-a inaltat”. Slujba zilei se caracterizeaza prin aceea ca are legatura si cu invierea si cu Pogorarea Sfantului Duh. Astfel, dupa Evanghelia de la Utrenie se canta Invierea lui Hristos vazand…, iar Catavasiile sunt irmoasele Canonului de la Pogorarea Sfantului Duh, deoarece sarbatoarea Inaltarii nu are Catavasii proprii.
sursa: http://www.crestinortodox.ro/liturgica/sarbatorile/inaltarea-domnului-70792.html