Cele mai mincinoase trei zodii. Nativii în care nu ar trebui să ai încredere

1015

Top 3 zodii mincinoase în care să nu ai niciodată încredere

Astrologii spun că sunt trei zodii pe care nu ne putem baza pentru că nu știm ce gândesc și pentru că mint fără a avea un motiv întemeiat. Astrele spun că nu sunt persoane rele, dar dacă se simt constrânse sau vor să-și atingă scopul recurg la minciună și nu se sfiesc să-și amăgească persoana iubită sau prietenii. Unele minciuni vor părea inofensive la suprafață, dar odată ce te vei apuca să minți nu vei mai scăpa de acest obicei prost. Este vorba de capricorn, balanță și pești.

1.Pești

Cei născuți în zodia pești nu sunt persoane rele, ba din contră. Nativii acestei zodii sunt prieteni de nădejde și sunt plini de compasiuni, dar dacă își pun ceva în minte sunt dispuși să facă pe victima. Minciunea este a doua lor natură. Nu au nicio problemă să-i mintă pe cei din jurul lor, chiar și persoana iubită. Mint cu nerușinare și sunt foarte convingători. Nu-i trădează nicio grimasă, iar din trei vorbe pe care le scot pe gură, două sunt minciuni. La un moment dat chiar și ei vor ajunge să creadă ceea ce spun. Par niște persoane demne de încredere tocmai de aceea minciunile lor sunt greu de detectat.

2. Capricorn

Nativii născuți sub acest semn zodiacal sunt egoiști și își urmăresc întotdeauna interesul. Minciunea este calea prin care obțin mereu ce-și pun în gând. Pentru a obține ceea ce-și doresc se mulează perfect după cei din jur. Acești nativi mint foarte bine și reușesc să iasă din situații dificile mințind. Tendința de a fi mereu în centrul atenției scoate ce este mai rău din ei înșiși. Capricornii sunt niște mincinoși excelenți și cred că minciunile lor sunt inofensive și nu răneasc pe nimeni.

3. Balanță

Balanța stăpânește foarte bine arta disimulării și a minciunii . Nativii născuți în această zodie apelează la minciună în scopuri nobile pentru a-i proteja pe cei din jur. Din păcate nu-și dau seama că odată atrași în această capcană nu au cum să mai scape. În general balanța preferă să spună ceea ce gândește, iar când nu au de ales și vor să evite o situație tensionată apelează la minciună. Pe lângă faptul că mint extrem de bine, balanțele sunt și persoane răzbunătoare.