Cum poate cineva să știe că lucrează cu neîncrederea de sine ori cu perfecta speranță în Dumnezeu?
Deseori unii cred că n-au nici-o încredere într-înșii si că toată nădejdea lor este numai în Durnnezeu. Totuși, în realitate nu-i așa. Ei sunt siguri de biruințele lor. Dar dacă se întâmplă eșecuri în treburile lor, se întristează de declin, exasperează. Dar nu se opresc aici ci socot că în viitor vor fi în stare să facă ceva mai bun. Acesta-i un indiciu sigur că înainte de declinul lor au fost încrezători într-înșii iar nu în Dumnezeu.
Iar dacă supărarea și necazul lor este mare e evident că s-au încrezut într-înșii și foarte puțin în Dumnezeu. Fiindcă cel ce nu are încredere în sine și nădăjduiește în Dumnezeu, când se întâmplă de nu izbutește în ceva, nu-i tare surprins nici întristat așa de mult. El înțelege că acest insucces vine peste dânsul din cauza incapacității lui și a puținei nădejdi ce are în Dumnezeu. Mai ales nu se mai încrede în sine și sporește nădejdea în Dumnezeu. Nu mai ascultă de pasiunile care sunt cauza căderii lui.
Sunt oameni care par virtuoși și duhovnicești, dar când cad în vreo nenorocire nu sunt în stare să-și redobândească pacea. Dacă, dorind să scape de marile nenorociri venite asupra lor din cauza iubirii de ei înșiși, aleargă la Părinții duhovnicești, au găsit leacul. De la dânșii ei primesc mare putere să lupte și să sfărâme stâncile păcatului. Ei primesc forță împotriva lor înșiși cu prea sfânta taină a Mărturisirii și a Pocăinței.
Nicodim Aghioritul; Războiul nevăzut
