Cum să ai dinți albi și frumoși folosind produse din bucătărie

1694

Un remediu foarte utilizat şi eficient este lămâia

O dată pe săptămână taie o felie groasă de lămâie şi freacă periuţa de dinţi în ea. După aceea, clăteşte bine gura. Procedeul se repetă timp de minimum 5 minute. Dacă ai dureri puternice, mergi la medicul stomatolog să vezi dacă nu ai probleme de sănătate orală. După aplicarea lămâii, spală-te foarte bine ca să înlături acidul citric, care îţi poate ataca smalţul dinţilor. Poţi folosi chiar zeamă de lămâie pentru clătit dinţii. O prepari din 1/3 suc de lămâie şi 2/3 apă. Această metodă poate fi folosită zilnic, dimineaţa.

Sare, bicarbonat de sodiu şi oţet

Un alt remediu foarte cunoscut este bicarbonatul de sodiu. Această pudră albă nu se foloseşte decât o dată pe săptămână, după periajul normal de seară. Chiar dacă acum sunt cam scumpe, poţi folosi şi căpşune pentru albirea dinţilor şi împrospătarea respiraţiei. Se face o pastă din căpşune şi bicarbonat de sodiu cu care să te freci pe dinţi o dată pe săptămână. Freacă-ţi dinţii cu coajă de portocală sau de lămâie, rasă şi uscată. Coaja se poate amesteca şi cu busuioc sau cu frunze de salvie. Este un proces lent de albire, dar cu rezultate foarte bune. După ce îţi freci dinţii, te speli normal pe dinţi. După câteva luni vei vedea rezultatele.

Sarea este cel mai des folosită pentru albirea dinţilor

Poţi folosi sare de bucătărie, presărând- o pur şi simplu pe pasta de dinţi pusă pe periuţă, atât dimineaţa, cât şi seara. Totodată, poţi amesteca sarea cu puţin cărbune pisat şi apoi să-ţi masezi dantura cu acest praf. Soluţia poate irita gingia. Ai grijă!

Oţetul este şi el un bun remediu

Amestecă oţet de mere cu puţină sare şi jumătate de lingură de praf de copt. Masează-ţi dinţii cu o perie înmuiată în pasta obţinută şi apoi clăteşte bine cu apă. Este bună şi combinaţia de oţet de mere cu ulei de măsline. Amestecă într-un bol o lingură de ulei de măsline extravirgin şi o linguriţă de oţet de mere. După aceea, înmoaie periuţa în această combinaţie şi spală- te pe dinţi. Nu folosi prea des metoda, fiindcă oţetul în exces poate afecta smalţul dinţilor.

Alte soluţii din gospodărie: Peroxidul de hidrogen albeşte dinţii.

Clăteşte-te de câteva ori pe lună, dar nu mai des. În cazul în care vrei să o foloseşti de mai multe ori dilueaz-o cu apă, clăteşte- ţi gura timp de 1 minut, apoi clăteşte bine cu apă. O altă combinaţie benefică este obţinută din jumătate de lingură de bicarbonat de sodiu, un vârf de sare şi o picătură de ulei esenţial de mentă. Periază- ţi dinţii cu acest amestec. Particulele din bicarbonatul de sodiu vor acţiona ca un polizor pe suprafaţa dinţilor şi îi vor curăţa în profunzime. În plus, în combinaţie cu apa, această mixtură va diminua eventualele pete de pe smalţ.

Un alt remediu natural este curăţarea dinţilor cu cenuşă din lemn tare.

Aceasta ajută la albirea dinţilor, fiindcă conţine hidroxid de potasiu, care acţionează ca un agent de albire. Dar nu este recomandată pe termen lung, deoarece potasiul dăunează smalţului dinţilor.

Cărbunele dă strălucire dinţilor

Cărbunele este foarte bun în albirea dinţilor care şi-au pierdut strălucirea. Este o metodă veche, folosită mai ales în mediul rural. Efectele apar doar dacă este aplicată pentru o perioadă mai lungă de timp. Cum procedezi? Freacă încet dinţii timp de 30 de secunde până la un minut cu cenuşă de cărbuni, clăteşte cu apă şi apoi spală-te pe dinţi cu periuţa, aşa cum faci de obicei. Există şi varianta cărbunelui vegetal sub formă de pulbere, pe care îl găseşti în farmacii.