De ce revii de fiecare dată când vezi că mi-e bine fără tine?
Nu, n-am să neg că ce a fost între noi a însemnat puţin pentru mine. Din contră, a fost totul pentru o perioadă de vreun an şi ceva. Ai fost fericirea ce-o sorbeam din priviri, agonia ce-mi întuneca şi mai tare nopţile, femeia care mi-a intrat sub piele mai uşor decât un ac şi a făcut ravagii mai m ari decât orice drog.
M-am văzut cu tine o viaţă întreagă, înfruntând furtuni, spărgând tipare, iubind fără limite şi încerând să devenim tot mai buni cu fiecare zi ce trecea. Însă, a venit momentul când ne-am fluturat batistele, ne-am luat adio, nu la revedere, ne-am urat tot binele din lume şi apoi am plecat fiecare pe drumul lui către necunoscut. Nu mi-a fost uşor, dar nici n-am murit. Iar când eu am intrat pe-un drum drept, te-ai gândit să apari pe marginea drumului meu. Îmi făceai semn să opresc şi te-am ascultat – oricât de trecut erai pentru mine, nu te puteam ignora.
Nu m-ai întrebat ce fac, cum sunt, ci te-ai aruncat direct asupra mea spunându-ţi că ţi-e dor de noi, că ţi-e greu de una singură, că nu ai mai cunoscut bărbaţi care să te facă fericită, ci doar să-ţi ofere o noapte mişto şi atât. Fără să vreau, te-am crezut. Intuiţia îmi paralizase, aşadar nu puteam să presimt ce va urma. Aşa cum ai revenit, ai plecat. Apoi, când am intrat pe drum drept, iar ai apărut pe aceeaşi margine. Şi de data asta am oprit, ţi-am ascultat gândurile, dar te-am rugat să îţi cauţi drumul tău.
De ce revii de fiecare dată când îmi este bine? Doar să-mi dai lumea peste cap de parcă aş fi într-un roller coaster şi să mă opreşti brusc când sunt cu capul în jos?
Nu căuta să-mi aduci haosul tău în liniştea mea pentru că de acum nu o să-ţi mai permit. Nu mă căuta când ţin de mână altă femeie pentru că nu voi întoarce nici măcar capul după tine – să-mi întorc sufletul nici nu se pune problema. Nu încerca să îmi aduci aminte de noi pentru că nu ai de ce – eu nu te-am uitat, ci doar am trecut peste şi îţi mulţumesc în fiecare zi pentru că m-ai ajutat să devin bărbatul de azi. Altă dată poate că-ţi credeam cuvintele, dar acum mi se par la fel de goale ca sticla mea de vin de pe masă – le aud ecoul de cât gol le înconjoară.
De ce simţi să revii de fiecare dată când vezi că-mi înfloreşte un zâmbet într-un colţ al gurii? Nu mai eşti motivul lui. Nu-ţi mai aparţine nici zâmbetul meu, nici timpul meu, nici mâna mea – am devenit străini cu drumuri diferite.
Te rog, înţelege!
Nu mai am loc în viaţa mea pentru tine! Nu din răutate, ci din acceptare a lipsei tale.
