Doamne azi vreau să-Ți mulțumesc

707

Azi vreau să-Ţi mulțumesc pentru mâinile cu care muncesc, mănânc, scriu, mă închin. Pentru că țin în palme lucruri, pentru că pot îmbrățișa oameni, pentru că-i pot strânge la piept cu iubire, pentru că pot să dăruiesc și să primesc.

Azi vreau să-Ţi mulțumesc pentru inima care bate neobosită în pieptul meu, așteptând strop cu strop dragostea Ta, pentru sângele care clocotește în vene la auzul cuvântului Tău, pentru buzele cu care vorbesc, sărut și mă rog.

Azi vreau să-Ţi mulțumesc pentru toți oamenii cu care-mi trăiesc bucuriile și necazurile, pentru părinții și bunicii fără de care nu aș fi fost azi ceea ce sunt, pentru toți cei care mi-au dat un gând, un sfat, o rază de speranța și o mângâiere caldă. Pentru toate acele suflete alese pe care le cunosc sau nu, care înalţă în liniștea nopții cuvinte de rugă pentru mine și care-și pleacă genunchii lor pentru sănătatea și bunăstarea mea.

Azi vreau să-Ţi mulțumesc pentru milele cu care mă răsfeți și pentru mustrările cu care mă îndrepți, pentru căderile și ridicările care m-au călit și m-au învățat să fiu un om mai bun, pentru tainele prin care vindeci sufletul meu de nevoi și neputințe.

Azi, Doamne, neapărat azi, vreau să-Ţi mulțumesc pentru că nu știu ce-mi va aduce ziua de mâine și nu aș vrea să treacă această viață fără să-Ţi fi mulțumit măcar o clipă.

Azi vreau să-Ţi mulțumesc și să Te rog să-mi mai dai timp să-Ţi mulțumesc pentru ca toată viața mea să devină o mulțumire continuă pentru deosebita grijă pe care mi-o acorzi.