Istoria patrunjelului prezinta evolutia sa in felul urmator: englezii au preluat patrunjelul din bucataria romana, iar ei furasera aceasta planta de la greci.
Vechii greci credeau ca Hercule folosea patrunjelul ca sursa a puterii sale si, de aceea, ei obisnuiau sa incoroneze castigatorii diverselor concursuri cu ghirlande din patrunjel, ca forma de apreciere si cinstire pentru Hercule. O alta utilizare in antichitate pentru patrunjel era hrnirea cailor soldatilor, despre care se credea ca vor alerga cu mai multa viteza si vor fi biruitori.
In prezent din punct de vedere medical, patrunjelul este indicat in cazul afectiunilor plamanilor, stomacului, vezicii urinare si ficatului. Toate partile plantei sunt utilizate. Frunzele contin mai putine uleiuri decat radacina. Tot in frunze se afla o mare si importanta cantitate de vitamina A si C. Frunzele de patrunjel contin mai multa vitamina C decat o portocala.
Clorofila patrunjelului este un bun antiseptic si este folosita in tratarea muscaturilor si taieturilor nesemnificative. In componenta sa, la nivel de elemente chimice, putem enumera mineralele, potasiu, tiamina, niacina, riboflavina si fier.
Rinichii sunt organe care sunt ajutate de patrunjel, care are rol in acest caz de diuretic. Acesta stimuleaza urinarea in momentele in care rinichii nu functioneaza corespunzator si sunt incordati.
Este o planta bienala, in primul an aparandu-i frunzele, iar in cel de-al doilea an iesind si semintele. Patrunjelul este folosit in special proaspat. Pentru conservarea sa aveti doua solutii, fie sa il uscati, fie sa il congelati.
