Joia Mare – Tradiții și obiceiuri |Află ce este bine să faci si ce nu|

1265

Joia Mare este cea de-a patra zi a Săptămânii Patimilor, aceasta mai este cunoscută drept Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa. În această zi prăznuim patru evenimente importante din Săptămâna Mare: sfânta spălare a picioarelor; Cina cea de Taină, adică realizarea primei Euharistii (sfânta taină a împărtășaniei), rugăciunea cea mai presus de fire din Grădina Ghetsimani și Vânzarea Domnului.

Tot astăzi este și ziua în care se înroșesc ouăle, iar credincioșii respectă mai multe obiceiuri și tradiții vechi de secole.

Chiar dacă anul acesta, sluja de Paște se va defășura fără credincioși, în condiții speciale din cauza epidemiei de coronavirus, oamenii pot prăznui așa cum se cuvine ziua de astăzi, respectând tradițiile, pentru că în această zi ne este interzis să facem mai multe lucruri.

Tradiții și obiceiuri în Joia Patimilor

Tradiția spune că în Joia Mare se aprind focuri pentru sufltele celor trecuți în neființă, care vin și se așează la geam pentru a-și veghea familiile. De aceea, în această zi nu se mătură, pentru ca praful să nu fie aruncat în gura morților.

În seara de Joi se oficiează Denia celor 12 Evhanghelii, la care participă femeile și copii din sate. În unele regiuni ale țării, femeile merg la biserică cu o sfoară pe care înoadă 12 noduri pe care le desfac la fiecare evanghelie. Acest obicei spune că le-ar ajuta pe gravide să nască mai ușor.

În alte regiuni ale țării, tradiția populară spune că Joia Mare, adică Joimărița, vine și taie degetele fetelor leneșe. Joimărița este foarte atentă la respectarea datinilor și tradițiilor și este reprezentată în folclor de o babă înspăimântătoare, care vine să pedepsească fetele ce nu au terminat de tors lâna până acum. Chiar și bărbații sunt pedepsiți de Joimărița. Astfel cei care nu au terminat de curățat gospodăria va fi leneș tot anul.

Astăzi mai trebuie să fie adunat gunoiul din gospodării și ars, iar muncile de primăvară trebuie terminate în această zi. Tot astăzi, gospodinele pregătesc și borșul care va fi folosit la pregătirea ciorbei de miel pentru masa de Paște.

În Joia Mare se vopsesc ouăle, pentru că se spune că ouăle înroșite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfințite și îngropate la moșie o feresc de piatră.

Ce nu ai voie să faci în Joia Mare

Pentru că în această zi Iuda i-a dat sărutul trădării Domnului Iisus Hristos, tradiția spune ca oamenii care nu s-au văzut de mult timp să nu se sărute, pentru că acesta ar putea fi interpretat ca o trădare. Mai mult decât atât, în anumite zone ale țării există obiceiuri chiar mai stricte, în care oamenii au o reticență în a se atinge. Oamenii îşi dau mâna, dar nu se ating.

În Joia Mare nu se spală hainele. Obiceiul spune că apa o vor înghiții cei adormiți, care vor primi această apă murdară în loc de pomană.