Soarele își dă căldura la fel peste toate, însă unele lucruri se topesc din pricina căldurii lui (ca în cazul cerii), iar altele se întăresc și mai tare (ca în cazul lutului). Așa și Dumnezeu împarte binefaceri tuturor deopotrivă, dar unii oameni își înmoaie inima și se pocăiesc, pe când alții își împietresc inima și pier, ca și faraon oarecând. O, omule, sau disprețuiești tu bogăția bunătății Lui și a îngăduinței și a îndelungii Lui răbdări, neștiind că bunătatea Iui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință? (Romani 2, 4). Ferește-te omule, ca nu cumva să-ți împietrești inima în fața bunătății lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, îndreaptă-te spre pocăință, folosind îndelung răbdarea lui Dumnezeu pentru mântuirea ta.
Soarele se vede cu claritate în apa cea curată și limpede, oglindindu-și chipul său. La fel și Dumnezeu – Soarele Cel veșnic se arată în sufletul cel liniștit, neprihănit și curat, arătându-și chipul său în acesta. Iubiților, să ne curățim pe noi de toată întinarea trupului și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica lui Dumnezeu (II Corinteni 7, 1), după cum ne îndeamnă Apostolul; ca și în noi să se sălășluiască Dumnezeu Soarele Cel veșnic, reflectându-și chipul Său cel sfânt în noi.
Obiectele grosiere nu lasă să treacă lumina soarelui (ca în cazul pământului, al pereților de piatră și de lemn și altele; și dimpotrivă, sticla, apa curată, cristalul și altele lasă razele Soarelui să treacă), la fel și mintea, întinată de păcatele și de poftele acestei lumi, nu poate să încapă luminarea lui Dumnezeu. Căci cele asemănătoare sunt compatibile între ele. De aceea, ni s-a și spus: Deșteaptă-te, cel ce dormi, și te scoală din morți și te va lumina Hristos (Efeseni 5, 13). Pocăiește-te, curățește-ți sufletul cu pocăință și lacrimi, alungă norul gândurilor tale deșarte, și atunci te va lumina Hristos!
Cu cât soarele este mai aproape, cu atât mai mică este umbra, și cu cât mai mult se îndepărtează soarele, cu atât mai mare se face umbra. După ce Soarele apune, dispare și umbra. La fel e și în lumea duhovnicească, cu cât Dumnezeu se apropie de om, cu atât omul se vede mai mic pe el însuși, se micșorează pe sine și se smerește, își vede nevrednicia și nimicnicia, precum și măreția lui Dumnezeu; de aceea se și smerește.
Și, dimpotrivă, cu cât mai mult se îndepărtează Dumnezeu de om, cu atât mai mult omul se înalță, se mărește și se mândrește. Iar dacă Dumnezeu se îndepărtează cu totul de om, omul piere, precum și umbra dispare atunci când soarele apune. Ferește-te, omule, de îngâmfare, ca să nu cazi precum diavolul. Nu, nu-ți înălța mintea precum diavolul, ci teme-te! Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța. (Luca 18, 14)
De vrea cineva să fie luminat și încălzit de soare, acela trebuie să iasă din locul întunecos și să stea în fața soarelui. Așadar, de vrea cineva să fie luminat și încălzit de iubirea preadulce a lui Dumnezeu — Soarele Cel veșnic, acela trebuie să părăsească întunericul păcatului, al fărădelegii și al vieții necurate, urând-o, și să se întoarcă la Dumnezeu, apropiindu-se cu pocăință, cu inimă înfrântă și cu rugăciune. Atunci omul acela va fi luminat de lumina dumnezeiască și inima sa se va încălzi de iubirea lui Dumnezeu. Apropiați-vă de El și vă luminați; și fețele voastre să nu se rușineze. (Psalmii 33, 5)
Să ne întoarcem, deci, creștinilor, cu toată inima noastră la Dumnezeu, ca să fim luminați de El și să fim încălziți de iubirea Lui!
Sfântul Tihon din Zadonsk; Cuvinte alese
