Mască din tescovină cu castravete și miere – Pentru ten uscat și ridat

326

Tescovina este un elixir pentru tenul uscat şi ridat, care şi-a pierdut luminozitatea. Măştile pe bază de tescovină sunt la îndemâna oricui, sunt simplu de preparat, ieftine şi poate mai eficiente decât alte proceduri cosmetice.

Următorul remediu îndepărtează petele de pe faţă şi oferă strălucire tenului.

Mască din tescovină și castravete

Se amestecă 30 gr. de tescovină proaspătă şi foarte fin măcinată cu suc de castravete, până se obţine o pastă moale, care se aplică pe faţă şi gât, evitând zona ochilor. Se lasă să acţioneze timp de 20 de minute, apoi se îndepărtează cu apă călduţă.

Mască din tescovină şi miere

Preparatul, foarte simplu de obţinut, redă culoarea tenului depigmentat, închide porii inestetici şi previne apariţia ridurilor.

Se amestecă 1 linguriţă de pulbere de tescovină cu o cantitate egală de miere de albine. Pasta astfel obţinută se aplică pe tenul curat, se ţine timp de 10 minute, după care se îndepărtează cu ceai de muşeţel călduţ.