Mihaela Bilic, despre Postul Paștelui: 40 de zile putem trăi doar cu apă. Înainte de nutriționiști a fost religia

487

Mihaela Bilic a vorbit despre Postul Pastelui. Medicul nutritionist spune ca este un „subiect frumos” care precizeaza ca „40 de zile putem trai doar cu apa. “Este o chestiune pe care religia o stie, si este de comun acord cu medicina”.

„Inainte de a aparea medicii nutritionisti, nu puteai sa faci educatie, atunci a venit religia si a spus – de doua ori pe saptamana macar, nu mancati alimente de origine animala” a spus Mihaela Bilic.

“Frumos subiect, daca nu il denaturam si nu il reinterpretam. Noi, ca oameni, luam cuvantul „post” si facem din el o chestiune, mai degraba, o negociere cu divinitatea.

Uneori postul este folosit ca „acum, ori niciodata”, fie vrei cura de slabire, daca nu, atunci un detox, adica daca facem post, atunci sa facem si un detox, ca n-ar fi rau, si nu in ultimul rand, aceasta greseala care mi se pare majora si care strica notiunea postului in sine, ne ghiftuim.

Adica, acum rafturile supermarketurilor au kilometri cu produse de post, si atunci faptul ca tu esti satul, mancand ca in perioada de dulce, doar ca mananci produse care nu sunt de origine animala, strica esenta postului.

In post trebuie sa fie o confruntare cu senzatia de foame. Postul trebuie sa fie un exercitiu de vointa. Presupune o indepartare de placerile banale, umane, trupesti, si presupune un fel de un contact mai strans tu cu tine, cu spiritualitatea, cu ce inseamna alte nevoi, decat cele alimentare”, a spus Mihaela Bilic, medic nutritionist la Digi24.

„40 de zile putem trai doar cu apa. Este o chestiune pe care religia o stie si este de comun acord cu medicina”

“In post, asta ar trebui sa fie exercitiul. Faptul ca nu suntem satui, aceasta senzatie de foame ne produce o trezire a simturilor, a mintii, pentru ca incepi sa-ti pui intrebari.

Din pacate, dupa aceasta izolare, mancarea a devenit elementul central al vietii noastre.

Nu as vrea sa fiu rautacioasa, sa indignez pe cineva, dar 40 de zile putem trai doar cu apa. Asta este adevarul. Este o chestiune pe care religia o stie si este de comun acord cu medicina.

Noi credem ca glicemia scade, ca poftele trebuiesc satisfacute, ca daca simtim o senzatie de foame. Culmea, medicii nutritionisti au reusit sa mute senzatia de foame din sfera senzatiilor normale, firesti, in sfera senzatiilor de nedorit.

Noi, in prezent, avem de toate oricand vrem. Avem o supraoferta care nu ne face bine.

Nu uitati ca recomandarea bisericii, si nu este una gresita, tocmai ca pentru ca inainte de a aparea medicii nutritionisti, nu puteai sa faci educatie, atunci a venit religia si a spus – de doua ori pe saptamana macar, nu mancati alimente de origine animala. Este o chestiune de bun-simt alimentar, pentru ca ne raman celelalte cinci zile in care mancam carne.

In momentul in care noi scoatem proteinele de origine animala, ele sunt cele care dau satietate. Deci, automat, trebuie sa fim pregatiti ca in post, mancand numai produse de origine vegetala si fainoase, o sa ne fie foame. O sa cautam mai multa cantitate automat, pentru ca orice inseamna carne, peste, ou, branza, lapte si atentie – ca tot spuneati de postul catolic si cel ortodox -, ei bine, in postul lor, catolicii permit produsele lactate. In postul catolic, doar carnea este eliminata, dar raman ouale si branza. E mai usor de tinut, cu siguranta.

Nu trebuie luat postul ca pe o pedeapsa, din cauza asta trebuie sa ne dorim noi, pentru noi, nu s-o facem demonstrativ.

Este exact ca atunci cand oamenii adopta diete vegane sau vegetariene. Cu cat vorbesc mai mult despre asta, mie mi se pare ca este o chestiune care nu e OK acolo… Ca sa demonstreze cat sunt ei de speciali si plini de vointa. In momentul in care o faci, cred ca trebuie sa fie o chestiune intima.

Haideti, trebuie sa mai existe si altceva in afara de mancare”, a mentionat medicul nutritionist.