Tămâiați cu pace și bunăvoire casele voastre ca să intre Oaspetele cel din Ceruri

397

Dragi frați, vă întâmpin cu această îndătinată salutare a nădejdii și a mângâierii: „Hristos S-a născut!”

S-a născut printre păstori, ca să-i înalțe pe păstori până la Îngeri. S-a născut în staul, printre oi și boi, ca să arate prețuire dobitoacelor, făpturilor frumoase și blânde ale lui Dumnezeu. S-a născut sărac, ca să arate că lui Dumnezeu Îi sunt mai apropiați săracii cei drepți, decât bogații cei nedrepți. S-a născut lucrător, tâmplar, să sfințească munca ca datorie și bucurie a tuturor oamenilor de pe pământ. S-a născut Invățător, ca să-i învețe pe oameni unirea cu Dumnezeu și dragostea între frați. S-a născut Mântuitor, ca să-i izbăvească pe oameni de păcat, de blestem și de moarte. S-a născut Dătător de Lege, ca să aducă lumii cea de pe urmă Lege a lui Dumnezeu — Iegea Duhului, Adevărului și a Dragostei. S-a născut — Văzător de taine, Care vede sufletul și rostul tuturor lucrurilor și faptelor, ca să le descopere oamenilor ce se va întâmpla până la sfârșitul istoriei. S-a născut Arhipăstor, ca să Se aducă pe Sine jertfă lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor. S-a născut Împărat, ca să împărățească peste sufletele oamenilor și să-i scoată din iad la Rai pe cei care mărturisesc Împărăția și Stăpânirea Sa.

Fraților, S-a născut Dumnezeu în chip omenesc, a sfâșiat perdeaua între Cer și Pământ și a adus Pământului pace și bunăvoire.

De la Nașterea Mântuitorului nostru până în zilele noastre, pacea și bunăvoirea sunt legate de Numele lui Hristos, și nimeni nu poate avea pace neavându-L pe Hristos, precum nimeni nu poate avea bunăvoire neavându-L pe Hristos. Pacea vine din cunoașterea apropierii de Dumnezeu, iar bunăvoirea față de oameni vine din cunoașterea înrudirii între oameni, care Îl au drept Tată pe Dumnezeu. Pentru aceasta, și apropierea de Dumnezeu și faptul de a-L avea Dumnezeu drept Tată s-au arătat în chip desăvârșit în Iisus Hristos. Așadar, Iisus Hristos este dovada apropierii lui Dumnezeu și a faptului că Dumnezeu este Tatăl tuturor ființelor din Cosmos. Potrivit însăși mărturiei lui Hristos, prin El a vorbit și a lucrat Dumnezeu Tatăl. Trăind în această unire deplină cu Dumnezeu, Hristos a simțit în El o pace nemăsurat de adâncă și o bunăvoire nemăsurat de întinsă. Dorind fericirea oamenilor, El le spunea: „Fiți una cu Mine, precum Eu una sunt cu Tatăl” (Ioan 17, 11; 21-22), căci, în această unire cu Tatăl, Hristos a simțit fericire, pace, putere și nemurire și a năzuit ca această simțire a Sa – a fericirii, păcii, puterii și nemuririi – să o dăruiască tuturor oamenilor, pentru a-i face dumnezeu-oameni, precum El a fost Dumnezeu-Om, căutând, astfel, să plămădească Împărăția lui Dumnezeu, împărăția dumnezeilor pe Pământ și împărăția păcii și a bunăvoirii, în care boii și mieii împart așternutul cu fiii lui Dumnezeu, iar păstorii și Îngerii cântă într-un singur glas „Slavă lui Dumnezeu!”

Însă este mai lesne a face din pietre oameni, decât a face din oameni dumnezei. Hristos nu S-a înșelat în această privință. El a mai înainte văzut și a prorocit ceea ce s-a și petrecut. I-au declarat război încă de la bun început Lui, Celui ce le-a pricinuit cel mai mare bine. Și omenirea se zbate de nouăsprezece veacuri în acest război împotriva lui Hristos, împotriva lui Dumnezeu. Partea cea mai zbuciumată și mai tragică a istoriei omenești de la începutul lumii este cea de la Hristos până în zilele noastre. Cu Hristos a și luat naștere tragedia în lume. Înainte de El a existat durerea seacă și fără de leac, însă nu și tragedia, căci ea cere lămurire. Astfel, Nașterea lui Hristos este nașterea tragediei și cele nouăsprezece veacuri ale Creștinătății înfățișează nouăsprezece scene înfricoșate ale adevăratei tragedii omenești. Prin venirea Sa, Hristos nu a micșorat durerea omenirii, ci a mărit-o. Prin trezirea omenirii El i-a mărit durerea, căci, cu adevărat, simt mai puțin durerea cei care dorm pe spini, decât cei care stau treji pe spini. Oare n-a făcut Hristos mai rău prin venirea Sa? Socotiți și singuri dacă este mai bine a lăsa pe cineva să doarmă în buruieni și spini sau a-l trezi ca să urle de durere și să încerce să se izbăvească.

Hristos a tras cel mai puternic semnal de alarmă din istoria omenirii: a sunat din goarnă răscoala și răscoala a venit — cu ea, însă, și nedumerirea. Fiarele îl privesc cu bucurie pe păzitorul lor câtă vreme acesta stă deasupra gropii și le aruncă mâncare, însă de îndată ce păzitorul ar coborî în groapă, ca din mâna sa să dea mâncare fiarelor, acestea ar uita de mâncarea adusă și s-ar năpusti asupra-i ca să-l sfâșie. Din nefericire, așa s-a petrecut și cu oamenii. Le este pe plac să le facă Dumnezeu bine din depărtare, însă nu-L suferă în apropiere, iar când Dumnezeu S-a arătat în Iisus Hristos cu mâinile pline de daruri cerești, oamenii s-au năpustit asupra Lui și L-au sfâșiat. Dar Dumnezeu nu este asemenea păzitorului fiarelor. Și sfâșiat, Dumnezeu nu este sfâșiat; și răstignit, El trăiește; și umilit, El Se ridică în înălțimi; și lepădat, El biruie.

Așa este și cu Hristos. Oamenii nedumeriți, simțind suflarea lui Dumnezeu aproape de ei, s-au năpustit asupra Fiului lui Dumnezeu, L-au scuipat, L-au zgâriat, L-au răstignit. Însuși Dumnezeu, L-a înviat pe Acest Hristos și L-a făcut Cârmuitorul Împărăției celei duhovnicești și Judecătorul oamenilor dintru începuturi până la sfârșitul vremurilor.

Și acum Hristos pășește ca Mare Voievod al oștii celei duhovnicești, înconjurat de Îngeri și de Sfinți, încununat cu Slavă și cu Biruință – pășește și le tinde mână de mântuire celor care dănțuiesc pe spini și, în durerea lor, Îl hulesc pe Dumnezeu. El încă mereu le dă pâine celor care aruncă cu pietre în El și Ie dă pește celor care Îi trimit șarpe. Biruința Lui este întărită prin răbdarea Sa cea Dumnezeiască. El nu Se luptă cu potrivnicii Săi, așa cum nici doctorul nu se ia la harță cu bolnavii din spital, ci îi vindecă cu răbdare și fără patimă. Ferice de cei care își deschid rănile înaintea lui Hristos și se lasă a fi lecuiți de El!

Mulți dintre voi, fraților, sunteți întristați, însă tristețea este o boală a celor care nu cred că moartea nu este abator, ci poartă care duce către altă viață. Chemați-L pe Hristos și El vă va vindeca de această boală.

Alții sunt prea împovărați de grijile pentru cele trebuincioase familiei lor. Și împovărarea peste măsură cu griji este o boală pe care Hristos o lecuiește. Chemați-L în rugăciune cu credință și El vă va lecui și vă va veseli, căci vă va zice că grija voastră o poartă Unul care este mai puternic și mai bogat decât voi.

Alții sunt necăjiți pentru nedreptatea pe care oamenii le-o pricinuiesc din răutate și neînțelegere. Și acest necaz este o boală pe care o lecuiește Hristos — El, Căruia I Se face încă cea mai mare nedreptate.

Alții sunt deznădăjduiți pentru că nu-și pot găsi rostul vieții lor. Cu adevărat, deznădejdea lor este o boală grea, pentru care nu se află tămăduitori printre oameni. Fie ca aceștia să îngenuncheze înaintea lui Hristos și să tragă cu urechea ce leac le va prescrie. Iar El, de bună seamă, îi va chema să Îi
urmeze și să se înroleze în oastea Lui, care mărșăIuiește prin viața plină de spini spre Împărăția cea Cerească.

Fraților și surorilor, Hristos S-a născut!

Datorită lui Hristos, Pământul nostru a primit un preț îndoit printre stele. Datorită lui Hristos, dreptatea a ajuns scumpă ca grâul, iar nedreptatea ieftină ca pleava. Datorită lui Hristos, Cerul s-a deschis către Pământ, încât Ingerii se apropie de el și ascultă suspinele și rugăciunile noastre. Datorită lui Hristos, neamul omenesc a dobândit o vrednicie pe care n-a avut-o fără El și pe care nu o au nici omizile din iarbă și nici viermii din țarină.

Unii dintre ei, care sunt părtași potrivnicilor lui Hristos, vă vor spune că le stă și lor în putință să rostească aceleași cuvinte mărețe pe care le-a rostit și El. Și ei rostesc degrabă și lesne cuvintele adevăr, dreptate, libertate, frățietate, copac, piatră, varză; însă, este o mare deosebire când aceste cuvinte sunt rostite de Hristos și atunci când ele sunt rostite de antihriști:

Când antihristul rostește cuvântul adevăr, îi vedeți minciuna în ochi; însă, când Hristos rostește
„adevăr,” toate lucrurile freamătă de bucurie, precum freamătă cineva când un bun prieten îl strigă pe nume.

Când antihristul rostește cuvântul dreptate, simțiți de îndată că în spatele dreptății se gândește doar la propriul folos, spre paguba multora. Când Hristos rostește „dreptate,” iadul se prăbușește înfricoșat și toți drepții de pe Pământ și din Cer se simt răsplătiți pentru ostenelile lor.

Când antihristul rostește cuvântul libertate voi vedeți, din rostirea sa mustind a ură, că el se gândește la înlănțuirea tuturor, afară de sine însuși și de adunătura lui de tâlhari. Însă, când Hristos rostește
„libertate,” orice făptură vie simte ușurarea poverii sale și începe să respire mai liber.

Când antihristul rostește cuvântul frățietate în spatele limbii sale, voi vedeți cuțite învăpăiate, pregătite sa-i înjunghie pe toți cei ce nu se închină înțelepciunii și programului său. Însă, când Hristos rostește
„frățietate,” El rostește cuvântul cu lacrimi în ochi, gata să spele de necurăție orice făptură murdară de pe Pământ, ca ea să se înfățișeze curată și luminată înaintea Tronului lui Dumnezeu.

Aceasta este deosebirea între aceleași cuvinte rostite de buze diferite, prin care vorbesc duhuri diferite. Deosebirea între cuvintele mărețe pe care le-a rostit Hristos și aceleași cuvinte rostite de antihrist este aproape aceeași deosebire între ceea ce spune un om și ceea ce repetă un papagal.

Fraților, Hristos ne vine în ospeție. Cel mai curat și Cel mai mare Oaspete Care ne colindă în chip nevăzut în fiecare an. Curățiți-vă gândurile de toate cele pământești, căci El este Oaspetele cel din Ceruri. Curățiți-vă inimile de poftele cele urâte, căci El nu cercetează inima care mai dorește încă ceva afară de El.

Tămâiați cu pace și bunăvoire casele voastre și pe cei de aproape ai voștri și Îl veți simți când va intra la voi, veți auzi când vă va spune: „Pace casei voastre!”

Pocăiți-vă pentru tot răul pe care l-ați gândit, pe care l-ați făptuit și pe care plănuiți să-l săvârșiți, și astfel, prin pocăință, vă veți împăca cu Dumnezeu, și când vă veți împăca cu Dumnezeu, lesne vă veți împăca cu toții cei vii și morți cărora le-ați îngreuiat viața. Iar când vă veți împăca cu Dumnezeu și cu toți cei vii și morți, atunci Îl veți înțelege și-L veți iubi pe Hristos. Veți pricepe, fraților, că Hristos înseamnă biruința fiecărui bine asupra fiecărui rău, și-L veți iubi pe Hristos cu acea dragoste cu care se poate iubi un biruitor viteaz, iar inima voastră se va umple de o bucurie neprefăcută și deplină, precum s-a umplut inima păstorilor din Bethleem din acea noapte în care S-a născut Mântuitorul lumii, și veți simți că vă sunt aproape toate cele care fără Hristos vi se păreau departe: și Dumnezeu, și Îngerii, și păstorii din Bethleem, și stelele, și boii, și mieii, și cei săraci și împărații, și toată firea de la un capăt la altul. Și împreună cu toate făpturile de pe pămqânt și din Cer, împăcate într-un suflet și-o inimă, întru Numele lui Iisus Hristos, vă veți împreuna glasurile și veți cânta cântarea din Bethleem: Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe Pământ pace, între oameni bunăvoire!