Amestec de plante pentru un ficat sănătos – Află cum se prepară

4948

Ficatul este un organ tăcut ce nu produce dureri sau alte simptome decât în stadii foarte avansate ale bolii, astfel că nu vom şti când el este bolnav pe perioade scurte sau suferă din cauza factorilor externi, astfel că mâncarea sănătoasă, odihna, relaxarea, sunt foarte importante pentru un ficat sănătos pentru o lungă perioadă.

Dacă totuşi din diferite cauze îl facem să sufere avem la îndemână ceaiurile din plante care pot calma aceste crize, plantele fiind la îndemâna noastră oricând.

În cazurile când resimţim simptome ca: ameţeli, oboseală accentuată, stări de vomă trebuie să ne prezentăm la medic pentru fixarea diagnosticului clar.

În cazurile când avem o criză de ficat putem recurge la o compresă cu ceai din coada calului, fiind un bun remediu în calmarea crizelor hepatice cât şi a celor biliare dar şi în afecţiunile stomacului.

Pentru detoxifiere recomandate sunt şi ceaiurile de rădăcină de obligeană, şi ceaiul de drăgaică acestea ajutând pancreasul, ficatul dar şi rinichii să funcţioneze în condiţii normale. Aceste ceaiuri nu au un renume bun pentru gustul lor, însă dacă nu vă puteţi împăca cu gustul lor puteţi apela la ceaiul de măcrişul iepurelui.

Indiferent ce vei alege din cele trei variante nu trebuie să adaugi zahăr sub nici o formă. Se va consuma zilnic o singură cană de ceai şi se va evita prăjelile şi produsele de patiserie.

Ceaiul de obligeană va fi un real ajutor pentru ficat, pentru bilă dar şi pentru tractul stomacal şi intestinal.

Se pune o linguriţă de rădăcină de obligeană rasă într-o cană cu apă rece şi o lăsăm peste noapte, dimineaţă strecurăm zeama şi îl încălzim bain-marie. Se va administra câte o linguriţă înainte şi după fiecare masă. Ceaiul nu se va consuma niciodată rece sau prea fierbinte.

Acest ceai se obţine doar prin macerare, niciodată prin infuzie.

Cum se bea ceaiul de anghinare

Acest ceai este cel mai bun pentru a stimula funcţia anitoxică a ficatului ajutând la eliminarea toxinelor.

Amestecăm 1 lingură de frunze de anghinare cu o jumătate de litru de apă şi o lăsăm la macerat pănă dimineaţa când strecurăm lichidul rezultat şi vom bea jumătate din el pe stomacul gol, apoi te lungeşti în pat, stai 10-15 minute pe partea dreaptă, iar restul de ceai se va consuma înaintea celorlalte mese urmând aceiași procedură.