Lupta unei mame cu sistemul medical din România: „Iertați-mă, pentru că si eu sunt de vină! Aveam copilul pe moarte si nu aveam energie să fac sesizări…”

Stela P., o mamă româncă, care a fost nevoită să-si crească băiețelul, mai mult prin spitale. Daniel, în varstă de 7 ani, are o formă de imunodeficienta severă. A fost diagnosticat cu Sindrom DiGeorge Complet, ceea ce înseamna că limfocitele T lipsesc complet. Pozele postate de Stela P. sunt din perioada 2012-2013 si reflectă situatia din 4 spitale din România.

In cei 7 ani de viata ai lui Daniel, baiatul si mama sa au petrecut aproape 2 ani in spitale (in 4 spitale din Romania si in 2 din afara tarii). Daniel a trecut prin 10 operatii si un transplant de timus. Din cauza bolii sale, baiatul a stat 4 ani in izolare stricta. 3 ani a fost hranit prin gastrostoma.

A avut 6 catetere centrale si a trecut prin multi ani de terapie. Toate cheltuielile au fost suportate din buzunarul propriu, dar si din donatii din partea oamenilor cu sufletul mare. Acum, in aceste momente critice ale sistemului medical romanesc, Stela P. a decis sa vorbeasca, sa-si asume o „vina colectiva a poporului roman” care a contribuit la situatia degradanta in care ne gasim astazi.

Lupta unei mame cu sistemul medical din România: „Iertati-mă, pentru că si eu sunt de vina!” Scrisoarea Stelei:

„Iertati-mă, pentru că si eu sunt de vină!
Aveam copilul pe moarte si nu aveam energie să fac sesizări…

Cand ne-am internat cu Daniel prima data (nu stiam ce diagnostic are), m-au pus sa imbrac un halat de material textil vizibil murdar (cu voma/secretii uscate pe o mâneca si lucios de jeg) si sa duc copilul in brate peste acel „halat” de la triaj urgente pana in salonul unde il internau, pt ca asa e „protocolul”. Scria ca persoanele trebuie sa intre pe sectie in halat (de unica folosinta!) si de la ce scrie pe hartie pana la ce se intampla in spitale, e cale lunga.. .

Halatul era acelasi pentru toti care se internau, era un halat de baie, material textil, nu unul de unica folosinta, ce nu a fost schimbat/spalat de saptamani intregi, probabil. Am refuzat sa pun asa ceva pe mine si pe copil, nestiind la acel moment ca Daniel era un copil cu imunodeficienta severa, un astfel de „protocol” (de a pune acelasi halat pe absolut toti pacientii!) il putea omori. Bineinteles ca au tipat la mine de la triaj pana pe sectie, pt ca refuz „halatul”.

Pe sectie, in lungile luni de internare, exista la usa pe holul mare de la intrare, un singur halat de „unica” folosinta (cu ghilimele „unica folosinta”), pe care il purtau vizitatorii. TOTI vizitatorii, intrau in saloane diferite cu acelasi halat, pe rand. Uneori era situatia penibila in care asteptau halatul ca sa intre…. De la rotavirus, la adenovirus, la enterocolita, la tot felul de pacienti cu diverse diagnostice.

Asistentele rareori se spalau pe maini, unele da, tot respectul, dar 90% nu. Raspunsul era „daca m-as spala asa la fiecare pacient mi s-ar crapa mainile”. Am adus manusi si dezinfectant in salon si le rugam sa foloseasca. Masti aveam noi.

Daniel a capatat in spitale: rotavirus, RSV, septicemie cu klebsiella, stafilococ, enterococ, fungi, pseudomonas (piocianic), pneumonie, otita severa cu mastoidectomie (care l-a lasat cu hemipareza faciala permanenta, pt ca in spital nu exista monitor de nerv).

Am intalnit medici extraodinari, e adevarat! Si nu imi ajunge o viata intreaga sa le multumesc!

Dar si medici de ultima speta, gata sa sacrifice viata unui copil din orgoliu, neputinta, neștiință sau indiferenta. Am intalnit profesori doctori renumiti in presa care nu misca un deget daca nu le iese si lor ceva… publicitate (plini de orgoliu!).

Am intalnit sefi de ATI care au refuzat cazul zicand „doamna, noi aici abia ne numaram manusile sterile, credeti ca am astfel de antibiotice si imunoglobulina sa il scot din sepsis?” (citat redat cuvant cu cuvant).

Si NU ERA PANDEMIE. Era situatia reală a spitalelor!

Am intalnit infiermiere care furau laptele special de la copii (Neocate-extrem de scump) si il vindeau pe sub mana. Infirmiere care vindeau dezinfectanti SI NU ERA PANDEMIE, era starea normala a sistemului.

Am intalnit doamne de la curatenie care faceau economie de saci de gunoi si de manusi, luau pampersi plini de diaree cu mana cu manusa, nu luau sacul. Sacul ramanea cu pete de diaree in cos. Sacii noi ii luau acasa… Cu aceeasi manusa bagata in cos puneau mana pe intrerupator si puneau mana pe clante.

Am intalnit infirmiere care stergeau noptiere cu apa din galeata cu mop, unde spalasera la wc si in salonul unde tocmai vomitase cineva pe jos. Da, carpa in galeata si apoi pe noptiere… din economie….

Am intalnit medici care mi-au dat un sut in fund pentru ca al meu copil consuma prea multe resurse. Medici care mi-au spus ca acest copil e o risipa de bani publici!

Hai să fim sinceri, nu de covid-19 fug medicii, ci de sistemul medical românesc care era în colaps si înainte de pandemie!

Suntem toti de vină! Suntem si noi, pacientii, de vină că nu raportam…

Sunt de vina si eu, recunosc… Iertati-ma!! Aveam copilul pe moarte si nu aveam energie sa fac asta…. (desi tot sistemul medical pe asta se bazeaza, ca pacientii nu fac sesizari din epuizare sau de frica..)

Dar cei din sistem?

Unii au facut ceva, ii cunosc, TOT respectul!!

Dar restul care ati tacut?

TOTI SUNTETI DE VINĂ!
TOTI SUNTEM DE VINĂ!

Nu ati făcut nimic, nu ati sesizat lipsurile… Oare voi aveati tratament VIP? Oare nu credeati că veti fi în aceeasi oala cu noi?

Numai că pacientii nu au de ales.

Am fi vrut să demisionam si noi, pacientii, dar nu puteam…”